Era dimineata devreme, sau pranz, cred ca mai degraba dimineata, nu le avem cu diminetile.
Alergam agitati din loc in loc, cautand sa schimbam putinii lei pe care ii aveam, in lire. Nu gaseam la nici o casa, iar bancile ne spuneau ca trebuia sa facem programare. Nu facusem. Fugi de colo, colo si schimba cate un pic la o casa, un pic la alta. In final, aveam o suma mica dar trebuia sa fugim oricum la aeroport, pleca avionul. Si fugi.
Masinuta noastra, o dubita veche si obosita, dar trup si suflet alaturi de noi, fugea mancand pamantul spre aeroport. Dintr-o data auzim: poc, trosc, poc, poc, poc, s-a oprit. Am coborat inspaimantati, mai aveam 25 minute pana la aeroport. Facusem pana. Nu stiu daca ati vazut la cursele alea de masini cum le schimba rotile … mic copil pe langa cum au schimbat baietii roata aia, am ajuns la aeroport cu 10 minute inainte de inchiderea portii. La fix ca sa aflam ca trebuia sa facem check in si pentru bagajul de cala, la o alta poarta, mult mai departe, evident. Am reusit. A trecut, a prins avionul si a plecat.
Prietenul nostru Florin pleca in Anglia. Am reusit sa il ducem la aeroport la timp.
Am plans mult atunci si cu el inainte sa plece, si dupa ce a plecat, doar noi doi. Florin ma lasase singura. Cu sotul meu evident, dar ne lasase pe amandoi singuri si eu am suferit imens. Cate planuri aveam, cate idei, nu functionase niciuna. Asa ca, a hotarat sa plece si el. Se alaturase nenumaratilor nostri prieteni plecati prin alte tari, spre o viata mai buna, mai fericita!
Florin este prietenul meu de cand am iesit din adolescenta si am ajuns iata, la maturitate. A fost alaturi de mine in nenumarate situatii si momente din viata.
A fost cavalerul de onoare al sotulului meu si ne-a stat alaturi in ziua nuntii, la biserica.
Am fost suparata tare ca a plecat, dar am fost sa il vizitam, stiam ca este acolo la un apel distanta si apoi, cand in sfarsit, viata lui a fost frumoasa, m-am linistit.
Nu o sa uit niciodata serile noastre la barul de la Eroilor cand ieseam fie de la munca, fie de la vre-un examen la facultate, avea mereu grija sa fim toate in siguranta, sa ajungem bine acasa (eram o gasca de fete, zapacite, muncitoare, invatam mult si eram pline de rasete).
Nu o sa uit niciodata vinul rosu, alb, roze, baut impreuna si toate zilele si serile de gatit.
Nu o sa uit niciodata povestile care tineau zile si nopti intregi, planurile, ideile.
Nu am sa uit niciodata cum m-ai invatat sa fac paste carbonara http://mi-efoame.blogspot.com/2014/09/paste-carbonara.html?fbclid=IwAR3w747jyl3mDEJExr7hXdhXoacGW6xdJpF1XdGGJDili2Eb8i4qfmpIbUY
Nu o sa uit niciodata cum ne-ai asteptat la 5 dimineata in Eforie Sud, cu pui prajit si vin rosu si am mancat cu totii, toata gasca cea vestita si ne uitam cum rasare “Sorinel”.
Nu am sa uit niciodata cum l-ai ajutat pe Alex sa faca diverse pe aici pe acasa si muream de frig in curte, asa ca am facut tutica fiarta si povesteam de diverse carti sau autori. Povesteai cu atata amar, ca iti ia mult timp sa citesti Castelul lui Kafka si eu iti tot spuneam ca “nu are cum, domne’, o carte, e o carte, ce poate sa fie atat de greu la ea?” si apoi iti spuneam ca, “sigur eu pot sa o citesc, pentru ca sincer, cred ca eu am fost f buna amica cu Veronica Micle intr-o viata anterioara si iti dai seama, ca pot sa citesc orice carte.” ( tuica asta fiarta 🙂 )
Mi-ai adus “Castelul”, inca nu l-am deschis Florine …
Nu am sa uit niciodata atat de multe lucruri si atat de multe momente, sunt parte din mine si acum se rup sfasietor si ma bombardeaza fiecare amintire, o data cu plecarea ta.
Poate te vezi tu cu tata sa ii povestesti atatea si atatea lucruri despre noi, desi sunt convinsa ca le stie, poate iti mai aduce el tie aminte de cateva :).
Nu pot sa cred ca nu pot sa te mai sun.
Nu pot sa cred ca nu ne vedem a doua zi de Craciun, asa cum stabilisem.
Nu pot sa cred ca nu mai putem face impreuna planul cu ce sa plantam la anul la camp.
Cismeaua din curte este facuta de tine cu Alex, asa cum mi-a trasnit mie prin cap, modelul ala si nu altul, asa a iesit.
Caut de cateva ore poze cu tine, am fost disperata cateva min ca nu gasesc decat putine. Aproape sa fac un soc, unde sunt pozele? M-a linistit Alex, le avem pe toate pe cd-uri, nu mai am acum unde sa bag cd in calculator sa le descarc, dar o sa gasim o modalitate si o sa le scot pe toate.
Te caut in fiecare poza si nu te mai gasesc, iar cand te gasesc, curg lacrimile rauri. Esti parte din viata noastra de atatia ani, de atatia amar de ani.
Anul asta ai venit acasa.
Desi nu mai vroiai, ai venit acasa … sa mori.
Si ai murit.
Astazi, 22 Decembrie 2022 si eu nu am putut face nici acum, nimic sa te opresc!
Bradul facut de tine acum. Este frumos, mai Florine, tare frumos!
