Nu o sa uit niciodata cum ma cataram prin pomi sa culeg corcoduse in parcul Plumbuita, cum sterpeleam caise verzi din curtea Manastirii, cum jucam “pasii de urias”. Cum ne cataram si faceam gimnastica pe toate crengile copacilor batrani ce astazi nu mai sunt.
In imagine este poza de astazi cu un palc de copaci care au supravietuit, fara crengile mai joase pe care ma zbantuiam eu, dar ei inca sunt si ce bucurie sunt!!!
Nu o sa uit niciodata cum m-a alergat nasica cu nuiaua in mana pentru ca ma apropiasem prea mult de lac si cum alergam disperata sa nu ma prinda si m-am ascuns acasa in toaleta si m-am inchis cu zavorul pana a venit mama de la serviciu .
I-am facut poza mamei mele ieri, intamplator, fix aici, in acelasi loc in care m-a prins nasica jucandu-ma, cu atatia ani in urma.
Desi eram foarte mica, nu o sa uit niciodata, plimbarea cu tata in parcul Tei la Brotacei, nu stiu daca prima, dar din pacate, ultima noastra plimbare.
Poze cu mama si tata in tinerete:
Ei doi si o girafa, prevestitoare parca
Nu o sa uit niciodata cum mergeam cu noaptea in cap stam la coada la butelii sau la bacania din cartier si nici intamplarea mult prea draga tot cu nasica si de data asta si cu nasicu:
Centrul de butelii era pe atunci in Tei Toboc. Ca sa ajungem acolo, trebuia sa ocolim cu caruturile grele tot cartierul, asa ca am luat-o pe scurtatura, adica pe insula (cea curatata recent de primaria sector 2). De la noi din cartier se ajungea pe atunci usor pe insula, traversam pe podul imens care acum nu mai este, din dreptul Manastirii Plumbuita (daramat tot de primaria sector 2, nu refacut, daramat) . Apoi de pe insula, era o parte mai joasa in lac, cu niste pietre mari albe si calcam pe ele si ajungeam dincolo, in Toboc. Nu mai stiu cum faceam cu buteliile, eram micuta. Nasicul meu, somnoros inca, a calcat pe ceva ce parea a fi o piatra alba, doar ca era un sac si .. a cazut in apa, evident. Nu o sa o uit niciodata pe nasica (noi mergeam asa, in sir indian), cum s-a intors spre noi ( nasicul era in spatele meu) si i-a zis cu toata dragostea : “Miezule, fir’ai al dracului, cazusi?” . Am ras cu totii de nu stiam daca cumva nu cadem cu totii in lac de atata ras, iar nasicul a mers pana la urma pe langa pietre si a ajuns inaintea noastra la mal. Miezul era nasicul evident.
Ei doi nu mai sunt, podul nu mai este, nici centrul de butelii, dar fraza aia mi-a ramas in suflet si dragostea si rasul si o sa le port cu mine toata viata. Nu o sa uit unghiile lungi si rosii atata de frumoase ale nasei mele si gainile pe care le lasa dimineata in parc, iar seara se intorceau cuminti acasa.
In poza, incepand din stanga cum va uitati, este nasicul meu, Miezul (Aurel), apoi mama, nasica cu blanita ei frumoasa si Tata ( el si nasicul au copilarit impreuna in “mahalaua Plumbuita”).
Botezul meu la Manastirea Plumbuita. In stanga e bunica mea din Bucuresti, mama tatalui meu si bucuria copilariei mele. Aici avea sa ma aduca ani mai tarziu sa trec pe sub masa, la Paste, tot ea.
In fata dreapta, bunica mea de la Fierbinti, cu bunicul fix langa mine si nasica acolo, cu caciula aia neagra inalta. Fierbintiul mamei mele unde acum mergem si plantam castravete amar, si alte legume pe care le-am unit sub numele Lia, cum ii spuneau bunicii si oamenii locului mamei mele, copil fiind acasa. 
Aici cu verisorii mei si nasica.
Nu o sa uit niciodata prima vacanta cu mama la mare si cum ne uitam la o terasa la Dallas, avea vouchere de la sindicat si carnati in garnita la pachet. Ne-a plouat de ne-a rupt in prima zi, de abia ne-au schimbat camera si a fost haios si aici. Eu teoretic, trebuia sa dorm in pat cu mama , s-a intamplat asta intr-o singura seara si mama a cazut din pat ramanand in istorie cu cea mai haioasa bubuitura pe care a auzit-o Eforie Sud (erau paturi inguste de o persoana).
Nu o sa uit niciodata:
*cum am coborat pe scarile de pe strada noastra, intr-o iarna cu nameti de zapada, ca pe derdelus in haina mea alba ca zapada si cum am ajuns in capat, fix intr-o mare de cenusa pusa acolo de vecinii grijulii sa nu alunecam cand venim de la scoala.
* pe bunica mea si cum imi dadea ea bani din pensie sa ii iau cadou mamei de 8 Martie (ii luam si ei, normal, cu ajutorul mamei). In afara de felicitarea cu sclipici facuta la scoala, ghiocei si martisor, luam foarte des cadou, crema Nivea si crema Doina de castraveti, si din cea roz. Nu o sa uit niciodata cum mancam amandoua conserva de sardine de la bacania comunista, rece si goala, aflata pe locul unde este acum Mega Image la podul Colentina. Avea aproape doar conservele noastre de sardine in ulei, de la care am facut si hepatita.
* pe colegul meu de clasa Catalin, cum venea in fiecare dimineata cu o servieta de trei ori mai mare decat el, sa ma ia la scoala. Din pacate, s-a mutat din cartier, cred ca dupa clasele I-IV si nu mai stim nimic de el, nici eu nici Georgiana.
*prima zi in care am cunoscut-o pe Georgiana, aveam 6 ani eu si 5 ea, si tocmai se mutase la noi in cartier, cea mai buna prietena a mea si acum.
* covrigaria vecinilor din colt, cum miroseau si ce buni erau covrigii aia la sir, proaspat scosi din cuptoare.
*pe colegul meu de premiu I, Mirica, dansurile din scoala generala cu colegul meu Mihai, baletul in costumul roz si pe doamna invatatoare Panaitescu. Nu mai stiu nimic de nici unul dintre ei. Nici de colegii Costin sau Drambareanu, Poenaru, Consuela, Cici, Stoica (1-8, scoala 39). La Stoica am fost la prima mea petrecere, o zi de nastere si cred ca i-am dus cadou un bibelou ( se purtau atunci).
Nu o sa uit orice ar fi, nuferii din parcul Circului si nici nametii de pe strada mea, imi e atat de dor de ei.
Nu o sa o uit pe tanti Silvia de la bacania noastra din cartier si nici pe omul care facea vata de zahar sau pe tanti de pe strada Ricinului, care ne vindea mieji de seminte si susan, ii las aici ca sa ramana si ei mereu.
Nu am cum sa uit cu ce viteza se ardeau lampile de la televizor si cu cata speranta asteptam sa vina nenea sa le repare sau sa le schimbe, daca avea. Nu am sa uit cum ne-am adunat cu totii sa vedem primele filme la video la tanti Sica: Fantoma, Dirty dancing, asa cum nu o sa uit niciodata cosul plin de mere din care ma infruptam mereu, cand ma duceam sa ma uit la ele la tv, al Aureliei. Nici cartile ei si ale lui Nea None si cum se mai bucura el, ca eu le citesc pe toate. Nici traforasele lui si a ale lui tata, nu o sa le uit niciodata.
Nu o sa uit cum venea tanti Sica si imi facea injectii si ma durea ingrozitor fundul de la atata polidin sau ampicilina, nici nu stia unde sa imi mai faca. Si o sa tin minte mereu merele verzi fabulous de bune din marul ei din curte, cu care venea mereu sa ma faca sa zambesc, si o sa mai tin minte mereu gradina ei plina de flori, vita de vie si dulceata de trandafiri.
Nu o sa uit niciodata acum facea mama cu tanti Sica Florio si se imprastia parfumul ala in tot cartierul.
Eu, eu cu mama.
Nu am sa uit niciodata zilele mele de nastere la care chema tata tot cartierul si imi facea masa mare in curte si ma umpleau de cadouri, ma machiau, ma plimbau peste tot, eram cea mai mica de pe strada. Am avut mult timp si cred ca mai este si acum pe undeva o cutie de bijuterii cu scoici.
Nu am cum sa uit nici canile de apa puse in geam si nici painicile inmuiate in vin si impartite in fiecare seara la toti vecinii de pe strada, pentru cel care nu a mai fost.
Viata ne duce mereu in locuri nebanuite. Cu suisuri si coborasuri multe, cu piedici si victorii, cu bucurii si deznadejde. Fiecare bucatica din ea, ramane cu noi, iar eu voi purta aceste amintiri cu mine peste tot, mereu.
Oricat de mult ne-am indeparta, vom ramane mereu si un pic, copii!
