“c. Făinoasele
Chiar şi în Faza II, persist să tratez cu dispreţ cartofii, orezul prelucrat, pastele albe şi porumbul.
Aţi înţeles, desigur, în Faza I, că acestea sunt, alături de pâinea albă, principalele vinovate pentru creşterea în greutate şi că, de fiecare dată când sunt amestecate cu lipidele, creează condiţii favorabile depunerii kilogramelor în exces. Ca şi în cazul pâinii, este mai bine să le eliminaţi de la masa de prânz şi de seară, cu excepţia împrejurării când luaţi, în mod deliberat, o altă decizie.
Dacă, de exemplu, v-aţi hotărât să vă îndepliniţi pofta de cartofi prăjiţi, nu pierdeţi din vedere să-i mâncaţi cu o salată mare, ale cărei fibre vor micşora efectul acestei abateri. Uneori, poate veţi fi în situaţia de a nu putea refuza abaterea. Dar nu înseamnă că trebuie să cedaţi cu uşurinţă. Prin aceasta înţeleg că trebuie să vă “programaţi” într-un asemenea mod, încât – din instinct – să reacţionaţi negativ, respingând-o din oficiu. Dar fiţi liniştiţi, chiar dacă veţi ajunge la o asemenea performanţă, vor exista suficiente împrejurări când veţi fi obligaţi să faceţi excepţii de la regulă, pentru ca să vă satisfaceţi o poftă.
În ,,bucătăria modernă” unde mâncărurile sunt servite cu farfuria, există, în general, 3-4 legume oferite drept garnitură. Dacă din patru lăsaţi una, nu va observa nimeni.
Numai că, se poate întâmpla să fiţi invitaţi la vreo vecină de palier ori la vreo mătuşă bătrână şi acră. Şi, dacă aţi lăsa în farfurie cea mai mică fărâmiţă de cartof gratinat ori vreun bob de orez care nu s-a dezlipit, relaţiile dumneavoastră socio-familiale ar avea de suferit. Atunci, va trebui să admiteţi o abatere în plus, cu atât mai supărătoare, cu cât nu vă aduce nici o plăcere în compensaţie.
În orice caz, trebuie să ştiţi că, după ce v-aţi mâncat – cu plăcere sau nu – farfuria de glucide rele, va trebui să le scădeţi din altă parte, fie din băutură, fie din desert. Dacă, din nefericire, sunteţi obligaţi să înghiţiţi nu numai orezul, ci şi prăjitura înecăcioasă, cu stafide şi rom, pe care gazda a preparat-o special pentru dumneavoastră, vă veţi îngreuna considerabil pasivul. Şi poate că veţi fi nevoiţi, în funcţie de gravitatea abaterii, să vă întoarceţi vreo două zile la Faza I, pentru a restabili echilibrul.
În schimb, trebuie să vă pun în gardă în privinţa unei tendinţe naturale de a considera – în cazurile disperate – că, dacă tot s-a dus totul de râpă, măcar să nu vă mai faceţi griji. Şi de a vă spune, lăsându-vă păgubaş, că ,,o să vedeţi dumneavoastră cum o să vă descurcaţi cu pagubele”. Acesta este un pericol care vă paşte şi trebuie, cu orice preţ, să nu cedaţi în faţa lui!
Nu încetaţi niciodată să aplicaţi principiile învăţate, sub pretextul că ,,de Crăciun este imposibil să le aplici”.
Ştiu asta, pentru că este o situaţie în care m-am aflat de multe ori: chiar şi în împrejurările cele mai critice este posibil să-ţi gestionezi bine alimentaţia. Aţi făcut o abatere din obligaţie, de acord, dar trebuie să ştiţi cum să o compensaţi, atât în prezent. cât şi în perioada următoare, evitând – cel puţin – ceea ce este posibil de evitat. Dacă începeţi să puneţi în practică recomandaţiile mele “după ureche”; atunci nu veţi reuşi niciodată să ieşiţi la liman.
Ceea ce trebuie – şi aţi înţeles acest lucru – este să vă ridicaţi cât mai mult pragul de toleranţă la glucoză. Dacă reveniţi în Faza I ori de câte ori aţi luat în greutate 3-4 kilograme, nu veţi avea chiar o reuşită.
Vă pot spune, din experienţă, că după zece ani, în care mi-am gestionat bine Faza II –pragul meu de toleranţă la glucoza este extrem de ridicat. Aceasta însemnând că, cu cât eşti mai vigilent în primii ani, cu atât poţi să suporţi mai bine, după aceea, abaterile mari.
Metoda pe care o propun are ca scop să vă scoată de sub dependenţa faţă de proastele obişnuinţe alimentare pe care le aveţi din copilărie. Una dintre cheile succesului este adaptarea unor obişnuinţe pozitive. Dacă acestea sunt bine însuşite în Faza I, nu veţi mai avea practic nici un efort de făcut în Faza II. Prin aceasta înţeleg că veţi dobândi o serie de reflexe care vor induce, în permanenţă, alegerea cea bună, în cadrul gestiunii dumneavoastră.
Dacă, într-un restaurant, vedeţi pe lista de mâncăruri că au nişte spaghete care vă fac poftă, comandaţi-le. Dar faceţi asta în cunoştinţă de cauză. Profitaţi la maximum de plăcerea de a le mânca, dar ţineţi-le bine minte, pentru a compensa ulterior efectele negative.
În ipoteza că vă decideţi, în cursul unei mese, să mâncaţi pateu de ficat de gâscă, stridii şi scoici Saint Jacques – fără să vă lipsiţi de sticla de Brouilly, care merge aşa de bine la crustacee – şi întâlniţi în felul principal un cartof, puţin orez sau nişte paste, evitaţi-le cu orice preţ. Nu sunteţi chiar aşa de slabi, ce naiba, ca să nu fiţi în stare să rezistaţi!
Citind aceste rânduri, ştiu că nu sunteţi total convinşi că veţi fi capabili să faceţi faţă şi să aveţi destulă voinţă pentru a lăsa în farfurie, cu hotărâre, ceva ce vă place.
Ei bine! veţi vedea că, de fapt, va fi mai uşor decât vă imaginaţi. Când veţi constata, cu bucurie, rezultatele spectaculoase la care aţi ajuns în Faza I, cumpătarea va veni de la sine. În mod inconştient, veţi avea mari dificultăţi de a ceda în faţa tentaţiilor.
Veţi ajunge, treptat, la o auto-reglare. Într-un fel, vă veţi auto-gestiona.”
