Acum 2 ani, la zi de mare sarbatoare, Sf Constantin si Elena, venea pe lume Costica. Cel mai nou membru al familiei noastre.
Nu stiam ce se intampla. In dimineata zilei mai sus numite, Gogosica se agita, se uita la mine si ma impingea si eu nu stiam ce vrea, am crezut ca o doare burtica si nu poate sa rezolve problema. Zapaciti un pic, mai mult buimaci de somn, ne-am trezit, am invelit pe Gogoasa cu o paturica ( mentionez asta pentru ca se va dovedi un detaliu major in evenimentele ce urmeaza) si urgent, fuga la doctor sa vedem ce are.
Ea este Gogoasa, mama lui Costica. Asa arata acum, atunci era si ea tot un pui de circa 8-9 luni.
La doctor, bineinteles ca era un pacient deja, asa ca ne-am asezat pe hol, in fata unui acvariu ca sa ii atrag atentia lui Gogosica, sa nu mai fie asa speriata. Degeaba efortul, dupa cativa ochi dati peste cap de mine, ca mi se parea ca nu mai termina medicul, am reusit in sfarsit sa ajungem la consultatie.
O pun usor pe Gogoasa pe masuta, dau patura la o parte si raman cu gura cascata: nu mai era doar Gogoasa in paturica, mai era o creatura mica si uda si urlatoare si o vad pe doctora ca se uita la mine ingrijorata si ma roaga sa merg in sala sa stau jos, am nevoie de un pic de apa? Ma albisem si mi-am dat seama ca Gogosica facuse un puiut mic, fix la mine in brate. Ce faceam daca nu o aveam pe Gogoasa in paturica?
Trecand peste toate celelalte detalii, i-am pus numele Costica. Duminica i-au dat ochii lui Costica si mama a declarat clar ca e Elena de fapt, dar nu -i nimic, tot Costica ramane.
Print
